Rolul afectivitatii

Educatoare:Timofte Maria –Mirabela
Gradinita Bucsani
Preşcolaritatea aduce schimbări importante în viaţa copilului, atât în planul dezvoltării somatice cât şi a celei psihice, dar şi în ceea ce priveşte planul raţional. ,,Motorul dezvoltării psihic îl constituie adâncirea contradicţiilor dintre solicitările externe şi posibilităţile interne ale copilului, dintre dorinţele, aspiraţiile, interesele copilului şi posibilităţile lui de a le satisface; dintre modul oarecum primitiv de satisfacere a trebuinţelor şi modul civilizat de satisfacere a lor, în concordanţă cu anumite norme comportamentale şi socioculturale”. Toate aceste contradicţii sunt factori acceleratori ai dezvoltării explozive a comportamentelor copilului, a diferenţierii şi individualizării acestora, a socializării treptate, dar sigure, a copilului.
Afectivitatea, deşi fragilă, crizele de prestigiu fiind foarte frecvente, se organizează în forma complexă a sentimentelor.Afectivitatea reprezinta propietate a subiectului de a resimti emotii si sentimente ; ansamblul proceselor,starilor si relatiilor emotionale sau afective.
Modificarile care survin la prescolar, comparativ, cu antepre¬scolarul, în ceea ce priveste afectivitatea sunt atât de natura can¬titativa, cât si calitativa. Structurile afective sunt în plin proces de formare; satisfacerea trebuintelor, dorintelor co¬pilului asociindu-se cu stari afective pozitive, stenice tonifante; în timp ce contrazicerea, blocarea lor determinând stari emotionale de insatisfactie, nemultumire. "Afectivitatea, centrata mai întâi pe complexele familiale, îsi largeste registrul pe masura ce se înmultesc raporturile sociale, iar sentimntele morale, legate la în¬ceput de o autoritate sacra, evolueaza în sensul unui respect mutual si al unei reciprocitati" (J. Piaget, B. Inhelder, 1970, p. 108).
Copiii nu pot sa reprime numai anumite sentimente. Daca îi învatam sa-si reprime teama sau mânia, vom sfârsi prin a-i învata, în mod inconstient, sa-si reprime si sentimentele de dragoste si afectiune. Afectivitatea preşcolarului se dezvoltă şi se nuanţează în contextul noilor situaţii de viaţă în care copilul este antrenat, a activităţilor în care se implică, ajungându-se la formarea unui sistem de atitudini şi la trăiri emoţionale variate care, odată dezvoltate, se consolidează prin repetare, se extind şi se îmbogăţesc, capătând treptat un caracter mai stabil şi mai durabil, ceea ce contribuie la formarea sentimentelor. Unele stări afective şi expresiile emoţionale asociate lor se dezvoltă şi prin imitaţia de către copil a trăirilor adultului, în special ale mamei: îi este teamă de ceea ce îi este teamă şi mamei, îi plac alimentele pe care le preferă şi mama sau alt membru la familiei care este valorizat, respinge un anumit obiect pentru că aşa fac şi ceilalţi. Poate prelua însă şi stări afective trăite de unele personaje din poveşti sau desene animate. La 4-5 ani poate chiar simula cu succes anumite stări afective pentru a obţine de la adult ceea ce doreşte. Integrarea în colectivitatea grădiniţei sau în grupul de joacă conduce la apariţia relaţiilor interpersonale preferenţiale de simpatie-antipatie, acceptare–respingere faţă de copiii cu care vine în contact.
La începutul acestei perioade manifestările comportamentale sunt nediferenţiate şi implică stări afective confuze (copilul preşcolar râde şi plânge în acelaşi timp sau râde cu lacrimi pe obraz). După 4 ani emoţiile devenin mai profunde, dispoziţiile mai persistente, stările afective sunt încă legate de ceea ce este mai apropiat în sensul de concret, perceptiv.
Copiii încep să-şi stăpânească emoţiile, încearcă să nu mai plângă atunci când se lovesc. Apare posibilitatea simulării emoţiilor (se dezvoltă mai ales în activitatea de joc). Apariţia sentimentelor şi emoţiilor estetice, intelectuale, morale este o caracteristică a acestei vârste (să te porţi frumos înseamnă să te comporţi corect şi invers). Tot acum copilul poate să aprecieze prin frumos sau urât anumite trăsături ale obiectelor, fenomenelor, persoanelor etc. Observăm că cuvântul condiţionează şi dezvoltarea acestui proces psihic. Prin cuvânt, în cadrul comunicării verbale, copilul îşi poate exprima bucuria, tristeţea, supărarea.
Ca fenomen al vietii de relatie dezvoltarea afectivitatii trebuie raportata in aceasta perioada, la procesul identificarii care trece prin cateva faze. La 3 ani identificarea se manifesta prin cresterea starilor afective difuze in care copilul plange cu lacrimi si rade cu hohote, dupa care manifesta o retinere vinovata, iar la 4-5 ani identificarea devine mai avansata. Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate, modele parentale. Conditia de identificare parcurge 4 cai. Prima se realizeaza pe seama perceperii unor similitudini de infatisare cu modele parentale (parul, ochii), a doua pe seama perceperii unor similitudini de caracteristici psihice (este tot asa de inteligent ca tata sau tot atat de frumos ca mama), a treia se realizeaza prin adoptarea de conduite, atribute si gesturi ale modelelor, iar ultima prin insusirea de conduite, gesturi si atribute din ceea ce spun altii ca seamana copilul cu modelul. In mod obisnuit identificarea mai activa este cu parintele de acelasi sex.
In DEX , inteligenta desemneaza : capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi. Inteligenta emotionala desemneaza capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi pe baza emotiilor provocate de acea situatie , sa fii constient de ceea ce simti tu si de ceea ce simt altii si sa stii ce sa faci in legatura cu aceasta, sa stii sa deosebesti ce-ti face bine si ce-ti face rau si cum sa treci de la rau la bine ;sa ai constiinta emotionala, sensibilitate si capacitate de conducere care sa te ajute sa maximizezi pe termen lung fericirea si supravietuirea , capacitatea de a reusi sa-ti asumi responsabilitatea pentru propriile emotii.
Termenul de competenţa afectivă este definit prin atitudinile aşteptate din partea profesorului(felul lui de a se exteriorize , de a vorbi, de a pune suflet atunci cand preda)iar asigurarea calitatii presupune contribuirea la dezvoltarea durabilă a societăţii prin obtinerea rezultatelor bune si foarte bune la concursuri dar si in viitor . Calitatea, înseamnă stabilirea de norme şi criterii pe care o grădiniţă trebuie să le atingă şi să le depăşească.
In invatamantul prescolar cele mai importante calitati afective pe care trebuie sa le aiba un cadru didactic in activitatile de predare si invatare sunt:-tact pedagogic (sa stie sa aleaga metodele si tehnicile de predare/evaluare pentru crearea unui climat afectiv);-sa fie un bun ascultator (sa-si asculte copiii atunci cand acestia au probleme si sa-I incurajeze incercand sa-I faca sa depaseasca momentele grele);-sa aiba cultura psihopedagogica si de specialitate (daca esti un bun pedagog sti sa asculti sis a rezolvi un conflict atunci cand acesta apare ) dar si sa fie tolerant mai ales cu prescolarii deoarece acestia sunt sensibili si nu trebuie sa-I certam si sa-I pedepsim de fiecare data cand gresesc,dar sa-I facem sa inteleaga ca nu au facut bine ).
Rolul si importanta competentelor affective ale cadrului didactic in asigurarea calitatii acestuia sunt:
• Crearea unei situatii de invatare sau evaluare adecvate copilului ,care sa-I creeze o stare afectiva placuta;
• Crearea unei atmosphere de lucru favorabile acestei activitati;atunci cand povestesti sau evaluezi trebuie sa creezi o stare placuta si linistita ,fara ca prescolarii sa aiba teama de ceva.
• Adaptarea comportamentului la reactiile copiilor (daca un copil are lacrimi in ochi trebuie sa stim sa-l mangaiem si cu calm sa-l indrumam sa se stapaneasca)
• Realizarea dialogului copil –educatoare atunci cand adresam intrebari
• Un comportament non-agresiv ,san u-l certam pe copil atunci cand plange sa vorbim cu el cu calm .
• Adaptarea limbajului si tinutei la nivelul grupei ,sa folosim termini pe care copiii ii utilizeaza frecvent sip e care ii cunosc.
• Capacitatea stapanirii de sine ,san u tipam atunci cand copiii ne supara cu ceva.
• Sa folosim elemente de tact si maiestrie pedagogica,sa ducem discutia inj asa fel incat chiar daca este o poveste trista copiii san u inceapa sa planga, sa folosim cuvinte expresive ,clare si corecte din punct de vedere grammatical.
Activitatile in care se evidentiaza cel mai bine stari affective sunt activitatile realizate in cadrul educatiei pentru societate.Pentru a exemplifica acest lucru avem urmatoarele povesti:” Puiul”,”Caprioara”,”Inima mamei”pe care le putem folosi pentru predare sub forma povestirii educatoarei iar pentru evaluare sub forma convorbirii.Pentru evaluare se pot cere copiilor sarcini precum:sa deseneze o fapta pe care au realizat-o ei pentru mame sau mamele pentru ei,sa-I deseneze un cadou mamelor lor pentru faptul ca aceasta s-a straduit sa-I creasca.
Un alt mijloc prin care se dezvolta sentimente si stari affective la copii este“Flori vesele si triste”un joc didactic realizat la activitatile distractive.
Aceste povesti dezvolta sentimente atat fata de alte personae cat si fata de ei .
De aceea trebui sa dam copiilor toata libertatea pentru a-si exprima sentimentele, atat cele rele, cat si cele bune atat acasa cat si la gradinita ,sa-i lasam sa se exprime liber si sa spuna ce gandesc. Daca nu-i lasam sa se elibereze de furie si ostilitate, nu va mai ramane loc pentru dragoste si afectiune.



BIBLIOGRAFIE:
• Psihologia copilului -Mihaela Găişteanu,Ed.Polirom
• Psihologia copilului. Manual pentru clasa a XI-a. Bucureşti. Ed. Didactică şi Pedagogică R.A
• Reviste de pedagogie